MusicATempo este o asociație dedicată susținerii și promovării copiilor români talentați de cetățenie română care studiază pianul, proveniți din medii dezavantajate financiar, angajați în studiul disciplinat și concentrat al muzicii clasice, studiu cu inestimabilă valoare formativă și profund impact în viață.

Candidații trebuie să se încadreze în segmentul de vârstă 10 -14 ani împliniți, dar nu depășiți la momentul audiției.

Asociația oferă sprijin financiar prin bursele Mici Pianiști de Talent, în funcție de nevoile individuale, specifice fiecărui candidat care se califică în urma unui proces de selecție.

Asociația MusicATempo și-a desemnat câștigătorii burselor ”Mici Pianiști de Talent” Ediția a II-a, 2024!


Bursele MusicATempo Mici Pianiști de Talent, ediția a III-a, Brașov 2025 constau în:
a. Două instrumente (pianine sau pian), acordate cu titlu de împrumut, care vor intra definitiv în proprietatea candidatului după
4 ani de folosință, în funcție de evoluția constantă a acestuia, care va fi evaluată trimestrial;
b. Două burse anuale de studii;
c. O bursă de participare la cursuri de perfecționare pianistică (Masterclass), în România, sau în străinătate,
care se dovedesc necesare și utile în pregătirea și evoluția elevilor. Cheltuielile vor acoperi taxa de participare,
cheltuielile de transport, cazare și masă pentru elev și cheltuielile de transport și cazare pentru un singur însoțitor.
d. Bursă specială In Memoriam Olga Roșca.
Numărul maxim de burse care se acordă la ediția a III-a de la Brașov este de 5.

Asociația va deconta, în ordinea înregistrării dosarului de candidatură, primilor 10 candidați care trec
de selecția dosarelor, cheltuielile de transport, cazare și masă pe durata audiției pentru candidați și un
aparținător. Profesorii candidaților la bursele MusicATempo vor primi din partea Asociației Diplome de Merit
în semn de prețuire pentru implicarea deosebită în pregătirea elevilor.
Mai multe informații la pagina Lămuriri

Valoarea totală a burselor oferite la ediția a III-a, Brașov 2025 este de 93,800 lei.

Suportul financiar este eșalonat după cum urmează:
1. Pianină Kawai, Yamaha, etc. în valoare de aproximativ 27,500 lei (4500 – 5500 EURO)
(acordată cu titlu de împrumut pe o perioadă limitată, dependentă de evaluarea regulată a evoluției candidatului.
Instrumentul va intra definitiv în posesia candidatului după 4 ani de evoluție susținută, satisfăcătoare)
2. Bursă anuală de studii în valoare de 1700 lei/lună (20,400 lei/an);
3. Bursă anuală de studii în valoare de 1200/lună (14,400 lei/an) ;
4. Bursă specială In Memoriam Olga Roșca care va consta într-un instrument de aproximativ 27,500 lei (4500 – 5500 EURO;
5. Master Class: 4000 lei

Sprijinul financiar se acordă în urma unei selecții care se adresează copiilor (candidaților)
care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a. Să aibă vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani și să nu depășească vârsta de 14 ani
la momentul audiției
b. Să studieze pian la o școală din România;
c. Să provină din familii cu venit lunar net sub 2800 de lei/membru de familie;

Selecția candidaților se realizează în 3 etape:

1. Înregistrarea dosarului de candidatură cuprinzând documentele precizate mai jos;
2. Selecția dosarelor;
3. Audiția candidaților (care are drept scop evaluarea lor din punct de vedere pianistic/muzical);

1. Înregistrarea dosarului de candidatură

Dosarele de candidatură se vor înregistra în perioada 15 octombrie 2024 – 1 februarie 2025.

Documentele dosarului trebuie scanate și trimise la adresa de E-mail info@musicatempo.com

Informațiile suplimentare pot fi obținute pe site-ul Asociației, la pagina Lămuriri sau prin trimiterea
întrebărilor la adresa de Email info@musicatempo.com. Începând din data de 10 ianuarie 2024 se pot
obține informații și la numarul de telefon 0728-647-320.

Dosarele de candidatură nu se mai primesc și nu se înregistrează după data de 1 februarie 2025.

Dosarul de candidatură va conține următoarele documente:

a. Formularul de înscriere completat care poate fi accesat și descărcat de pe
site-ul Asociației aici

b. La acest formular se atașează următoarele documente justificative:
  • fluturaș de salariu sau adeverință de venit;
  • copie talon de pensie;
  • copie îndemnizație de șomaj;
     Aceste documente justificative se referă la: părinți, bunici și frați care locuiesc în aceeași casă.
c. CV- cu activitatea artistică (cele mai însemnate apariții pe scenă, recitaluri, concerte, evenimente deosebite
la care au participat, premii, etc), traseul profesional (ex. Școala/școlile urmate, repertoriul abordat, asimilat
în anii de studiu);
d. Numele școlii, liceului și al profesorului de pian, (profesorilor) actuali;
e. 2-3 poze ale candidatului (care consideră că îl reprezintă);
f. Copie după carnetul de elev;
g. Copie dupa certificatul de naștere sau C.I.;
h. Acordul părinților de participare a candidatului la selecție, care va cuprinde și dispoziții referitoare
la utilizarea materialelor candidatului potrivit formularului existent pe site-ul asociației;
Puteți accesa și vizualiza formularul aici.
Formularul trebuie semnat și predat în persoană organizatorilor înainte de începerea audiției

2. Analiza și selecția dosarelor de candidatură
Se va face în perioada 1 - 15 februarie 2025.
Rezultatele vor fi anunțate prin mail fiecărui candidat după data de 17 februarie 2025.
Candidații care trec de selecția dosarelor vor participa la etapa finală a procesului de selectie: Audiția

3. Audiția
Audiția va avea loc la Brașov, între 8 - 10 martie 2025, în fața unui juriu de specialitate,
și va consta într-un recital cu public în sala Centrului Multicultural al Universității "Transilvania" Brașov,
pe pian Steinway, urmat de un interviu cu fiecare candidat în fața juriului, fără public.
Data exactă și programul audiției vor fi afișate în timp util pe site-ul oficial al Asociației.

Candidatul trebuie să se prezinte în fața juriului cu un repertoriu care să cuprindă:
a. O lucrare sau mai multe, la alegere, din muzica clasică - J. Haydn, W. A. Mozart,
L. van Beethoven, M. Clementi, A. Diabelli, etc;
b. O lucrare (sau mai multe) la libera alegere a candidatului din muzica barocă, romantică, modernă, românească;
Programul trebuie să cuprindă piese din categoriile a. și b.
Durata totală a programului trebuie să fie de cel puțin 15 minute,
dar să nu depășească 30 de minute, iar piesele să fie interpretate din memorie;
Minutajul aproximativ pentru susținerea repertoriului ales se notează pe fișa de înscriere.

Toți concurenții și aparținătorii lor legali vor trebui să semneze acordul de participare la selecție
și de cesiune drepturi, conform cu documentul ce poate fi accesat pe site-ul Asociatiei aici:


După încheierea selecției candidaților, beneficiarii spijinului financiar vor fi anunțați pe site-ul Asociației.
Sprijinul financiar pe care candidații selecționați îl pot primi din partea Asociației se stabilește
în funcție de necesitățile specifice, individuale ale fiecăruia.
Informații despre bursele MusicATempo Mici Pianiști de Talent aici

1. Pe ce dată se va ține selecția/audiția pentru etapa a III-a a burselor MusicATempo și unde va avea loc?
R: Dacă treceți de etapa de selecție a dosarelor, veți fi invitați să participați la etapa finală: Audiția, care va avea loc
între 8 și 10 martie, 2025, la Brașov, în sala Centrului Multicultural al Universității "Transilvania", pusă la dispoziție de organizatori. Data exactă și programul audiției vor fi afișate în timp util pe site-ul oficial al Asociației.
Aceste informații vor fi comunicate și prin e-mail doar candidaților care s-au calificat după analiza si selecția dosarelor.
2. Din câți membri este format juriul și care sunt criteriile de jurizare?
R: Numărul membrilor juriului va fi afișat pe site-ul Asociației cu câteva zile înaintea audiției. Candidatul va fi notat în urma audiției în funcție de talent, fidelitatea față de textul muzical și contextul stilistic precum și pentru calitățile interpretative și tehnice.
3. Ce venit net lunar pe membru de familie este acceptat pentru a fi eligibil în obținerea bursei MusicATempo?
R: Dacă venitul pe membru de familie nu depășește 2800 ron, net/ lunar, candidatul este eligibil pentru bursa MusicATempo.
4. Care este numărul maxim de piese cu care pot să mă prezint la audiție?
R: Durata audiției fiecărui candidat este de minimum 15 și maximum 30 minute.
Nu există un număr maxim de piese impus.
5. Când pot să aflu nota pe care am luat-o în urma audiției?
R: Notele nu vor fi făcute publice, doar lista cu candidații admiși, respectiv cei
respinși. Rezultatele vor fi publicate pe site-ul Asociației MusicATempo
6. Va fi posibil să studiez pe pianul pe care se va desfășura audiția?
R: Da. În ziua audiției organizatorii vor aloca fiecărui candidat 10 minute pentru a se
familiariza cu pianul. Programul de studiu va fi afișat pe site.
7. La audiție pot participa ca spectatori și membrii familiei?
R: Da, dar acest lucru va fi permis doar în timpul recitalului.
8. Trebuie să prezint juriului partiturile repertoriului ales pentru audiție?
R: Acest lucru nu este obligatoriu. Totuși, dacă consideră că e cazul, juriul poate
să ceară partiturile. Acestea vor fi returnate după audiție candidatului.
9. Cum vor fi decontate cheltuielile de transport ale candidaților la audiție?
R: În ordinea înregistrării dosarului de candidatură, primii 10 candidați care trec
de selecția dosarelor, vor beneficia din partea asociației de decontarea cheltuielilor
de transport (bilet tren cl.II, autobuz, benzină), cazare și masă într-o pensiune aleasă
de organizatori, pentru candidat și un aparținător.

Asociația MusicATempo este o organizație nonguvernamentală, fără scop lucrativ,
cu personalitate juridică, ce reunește prin libera adeziune persoane care oferă sprijin prin
contribuția lor materială, cunoștințele și activitatea lor proprie, în vederea stimulării și promovării
copiilor români talentați care studiază pianul și care provin din familii cu resurse financiare limitate.
Ea își desfășoară activitatea în conformitate cu legile țării și prezentul statut.

Asociația MusicATempo oferă ajutor financiar, sub formă de împrumut de instrumente cu posibilitatea
de transfer în posesia aplicantului în urma unei evaluări a progresului constant obținut de acesta
pe o perioadă de 4 ani, burse de studii, burse pentru participarea la cursuri de perfecționare pianistică
(Masterclass), precum și burse anuale In Memoriam.

Aceste burse se vor acorda în urma unei selecții desfășurate în 3 Etape:

  • Înregistrarea Dosarului de Candidatură
  • Selecția Dosarelor
  • Audiția Candidaților Selectionați

Candidații eligibili trebuie să fie cetățeni români și să se încadreze în segmentul de vârstă 10 -14 ani
și să nu depășească vârsta de 14 ani la momentul audiției.

Candidații vor fi evaluați în funcție de nevoile financiare, talent și pasiune pentru studiul disciplinat
și concentrat. Continuarea susținerii va depinde de o monitorizare anuală a progresului obținut.

Informații Detaliate despre Selecție aici

   Asociația MusicATempo este formată dintr-o echipă de membri și colaboratori foarte dedicați și bine pregătiți, persoane de înalt profesionalism și cu experientă, care au dobândit competențe deosebite și profesionale în domeniile lor de activitate.
    
   Echipa executivă:
     
Președinte Fondator: Maria Coffino

     
Director Artistic: Profesor Universitar Dr. Corina Ibănescu

     
Vicepreședinte: Profesor Universitar Dr. Olguța Carmen Lupu

     
Director de Comunicare: Ioan-Dragoș Dimitriu

     
Coordonator de Proiecte Creative: Iuliana Dimitriu

    
  
       


       


       


       


       


   Personalități din lumea culturală și muzicală care susțin proiectul și Asociația MusicATempo:
    
       
Muzicolog Valentina Sandu-Dediu (Rector al Colegiului Noua Europă, București)

       
Compozitor Dan Dediu (Președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România)

       
Director Liliana Staicu (Centrul de Proiecte Culturale și Evenimente Radio România)

       
Prof. univ. dr. Steluța Radu (pianistă concertistă, profesoară la Univ. de Muzică din București)

       
Conf. univ. dr. Adrian Lăcătuș (scriitor, Director al Centrului Multicultural al Universității "Transilvania" din Brașov)

       
Prof. univ. dr. Ciprian Andrei Ion (Decan al Univ. de Arte din Iași)

Câștigătorii Burselor Asociației MusicATempo, ”Mici Pianiști de Talent” Ediția a II-a Brașov, 2024

Constantinescu Felix (Alba Iulia): bursă anuală de studii în valoare de 19,800 lei + 12,150 lei bursa In Memoriam Ludmila Popișteanu
Dogeanu Antonia Gabriela (Alba Iulia): Pianină în valoare de maxim 5500 Euro
Gorgan Ioan (București): Bursă de studii pentru 6 luni cu posibilitate de prelungire la 12 luni, în valoare de 1650 lei pe lună.
Bătinaș Alesia (Bistrița-Năsăud): Bursă pentru Master Class, în valoare de 3000-4000 lei
Teodoru Ana Miruna (Galați): bursă pentru înscrierea la 2 concursuri, în valoare de 4500 lei
Bursa In Memoriam Ludmila Popișteanu in valoare de 12,150 s-a constituit prin următoarele contribuții:
    Maria Coffino
    Corina Ibanescu
    Olguța Lupu
    Prof. Gabriela Stepan
    Lena Vieru-Conta și Andrei Vieru
    Vladimir Conta

Câștigătorii Burselor Asociației MusicATempo, ”Mici Pianiști de Talent” Ediția a I-a Brașov, 2023

Alesia Bianca Bătinaș (Bistrița Năsăud): Pianină în valoare de maxim 5500 EURO
Matei Gabriel Cristian (Galați): Bursă de studii pentru 6 luni, în valoare de 1500 lei pe lună.
Felix Constantinescu (Alba Iulia): 4000 lei pentru înscrierea la 2 concursuri, plus 3500 lei pentru un master class.




Pentru informații suplimentare,
vă rugăm să ne contactați la:
e.mail:info@musicatempo.com
web:musicatempo.com